Adrian Moisei, fotograf Iași

Ședințe foto în studio și în grădina studioului
(portret, maternitate, bebeluși, copii și familie).

Alături de familie, fotografia este marea mea dragoste, de aceea mă apropii de fiecare proiect ca și cum ar fi pentru cei dragi mie, cu drag și pasiune! Am studiat fotografie & design la Universitatea de Arte „George Enescu” Iași și din 2010 sunt membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România.

Ca fotograf de copii, cea mai mare bucurie pe care o pot avea este să văd surprinderea părinților când își văd copiii prin ochii mei. Portretele realizate de mine, indiferent de vârstă, încearcă să deschidă o portiță spre frumusețea interioară, redată adesea prin trăirile exprimate de chip.

Cred că fotografia are puterea de a apropia oamenii. Cred că în lumina potrivită oricine poate arăta foarte bine. Lumina este pasiunea mea, fotografia este doar unealta cu ajutorul căreia o descopăr mereu și mereu, altfel.

După ce vei veni în studioul meu, vei vedea că portretele tale nu vor fi afectate de trenduri sau de timp și te vor pune într-o lumină unică, memorabilă.

Am realizat proiecte de fotografie & video pentru:
Antibiotice, Panifcom, Fermador, Friscot, MarySten, Bolero, M&R, Șandru Office Building, Eurotex Company Iași, Cafe Solo, Cutaden Bebe, Pasta Food.

Fotografii publicate:
ELLE, The Sun, Discovery Animal Planet, British Council, Money & Work, About.com, Synchronicity, Writer Unboxed, Europa Citta da scoprire, GoodHousekeeping, Zeera, TV mania, Femeia Magazine, „Ghidul Litoralului României 2005”, Romanian Olympic Team – Athens 2004 și multe-multe altele.

Studio foto Iași

Lucrez cu camere profesionale Nikon, Nikon 14-24mm f/2.8G, Nikon 70-200mm F2.8 VR, Nikon 50mm f/1.8G, beauty dish, snoot, sofboxuri, Manfrotto, Pocket Wizard, Apple iMac 27″ i7-BTO-SSD, Macbook Pro, Wacom Intuos 3 & 4 și Adobe CS5.5 Master (cu licență).

Design

Portofoliul cu lucrări de graphic design, web, identitate, sketches, design industrial, 3D: http://design.modelis.ro.

Contact

Contactați-mă pentru o ofertă personalizată de preț, prin e-mail: adrian@modelis.ro, la telefon 0756 075 797 sau pe rețelele de socializare:

Expoziții și Premii fotografie

  • 2009-05, „Primăvara Carților” – expoziție la Târgul Internațional de Carte „Librex”;
  • 2009-03, Casa Cărții Iași, Sedcom Libris – expoziție personală permanentă;
  • 2008-11, Mențiune Specială Fotomaraton IV, tema „Iași 600”;
  • 2008-04, „Atelier 35” EXPO – World Trade Center – U.A.P. Iași, „Rugăciune”;
  • 2008 – Rugăciune – „Salonului Național de Fotografie Turistică” 2008 ROMEXPO București;
  • 2007 – Locul II în cadrul concursului național „Vacantesicalatorii.ro” – Ediția a VII-a;
  • 2005 – 15 fotografii publicate în albumul „Europa Citta da scoprire”.
  • 2004 – „Romanian Olympics Team – Athens 2004”, Focus Multimedia.

Fotografia și arta contemporană

Arta contemporană, în zbuciumul ei de a-și lăsa amprenta asupra timpului, trece ușor peste scopul ei primordial, acela de a-l încanta pe cel ce privește… și a facut o obsesie din a șoca și a încerca să inoveze…

Fotografia are la îndemană ambele laturi, poate deopotrivă să șocheze dar și să bucure prin prospețime și simplitate. Dificultatea constă în încercarea de a-l impresiona atât pe criticul de artă și în același timp, a ajunge la inima omului obișnuit.

Fotografia mea este despre a-i arăta pe oameni așa cum sunt – deosebiți – și în același timp încerc să surprind o latură pe care ei nu o văd în oglindă.

Citatele mele


„Dacă nu-ți cunoști limitele, definește-le! Dacă le cunoști, depășește-le!” 1999

„Where there is light, there is life! Life is all over the Universe. God is all over the Universe.” 2015

„Puterea nu înseamnă să faci ce vrei. Puterea înseamnă să facă ceilalți ce vrei tu.” 2015

„Viitorul îl construim acum!” 1998

Adrian Moisei, designer + fotograf Iași